Declarațiile președintele CJ Constanța Nicușor Constantinescu prin care acesta a numit Direcția Națională Anticorupție „poliție politică” sunt de natură să afecteze prestigiul justiției, a explicat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare (IJ), Tamara Manea.
Conform purtătorului de cuvânt al IJ, raportul solicitat de CSM cu privire la afirmațiile făcute de șeful CJ Constanța a fost finalizat și trimis plenului consiliului.
„Au fost analizate atât comunicatul de presă transmis de Consiliul Județean Constanța, cât și declarațiile făcute de Nicușor Constantinescu. Concluzia raportului este aceea că acestea sunt de natură să afecteze prestigiul justiției și să scadă încrederea populației în actul de justiție”, a precizat Tamara Manea.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 16 ianuarie, să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul afirmațiilor făcute de președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, cu privire la Direcția Națională Anticorupție, pe care a numit-o „poliție politică”, susținând că ar trebui desființată.
Sesizarea Inspecției Judiciare a vizat atât declarațiile făcute de Nicușor Constantinescu după ce a fost ridicat în baza unui mandat și dus la sediul DNA Constanța, cât și poziția Consiliului Județean Contanța, expusă într-un comunicat de presă.
„Astăzi, 16 ianuarie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări privind eventuala încălcare a independenței și integrității procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în raport cu declarațiile publice recente ale domnului Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, precum și față de mesajul publicat pe pagina oficială de internet a Consiliului Județean Constanța, la data de 15 ianuarie 2014”, se preciza într-un comunicat de presă al CSM.
Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat în 15 ianuarie, la ieșirea de la Direcția Națională Anticorupție, că va face plângere la Parchet pentru modul în care a fost ridicat, „ca un animal”, de către procurorii DNA, pe care îi acuză de abuz și poliție politică, el spunând că este „jignitor” ce s-a întâmplat.
„Am fost ridicat într-o manieră polițienească, milițienească, cu luare, cu prindere, suprindere, a unui ales local care nici nu știe acuzațiile. Este un mare abuz, o mare gravitate pentru România și ne mai mirăm apoi de ce ne merge rău”, spunea Constantinescu.
El a susținut că a fost informat, în 13 ianuarie, că în cazul său se fac cercetări într-un dosar, pentru ca acum să afle că există patru-cinci dosare, verificările procurorilor DNA vizând hotărârile Consiliului Județean Constanța în perioada 2009-2013 privind împăduririle din județ, lucrările în școli și cămine culturale sau la Spitalul Județean.
„Să vină DNA, poliția politică, și să conducă ei România. Un Consiliu Județean este parlamentul care voteaza legile. Dacă CJ votează ceva ilegal, atunci prefectul atacă în instanță și suspendă hotărârea. Aceste hotărâri (cele vizate de ancheta DNA-n.r.) nu au fost atacate de prefect și au aviz de legalitate. Ce treabă are DNA să verifice activitatea unui consiliu județean?”, declara Constantinescu.
El a mai spus că procurorii DNA „fac ce vor în România”, susținând că DNA ar trebui să fie desființată.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupție, în 15 ianuarie, din fața sediului CJ, și dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună și a refuzat să fie urcat în mașina procurorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât nu a fost citat să se prezinte. Constantinescu a fost audiat la DNA timp de aproximativ o oră și jumătate.
Ulterior, DNA a anunțat că Nicușor Constantinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi dispus efectuarea unor plăți nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane de euro).
În 15 ianuarie, după ce procurorii DNA l-au ridicat pe Nicușor Constantinescu pentru a-l duce la audieri, CJ Constanța a transmis un comunicat de presă în care se preciza că instituția „condamnă cu tărie acțiunea vădit abuzivă și inumană efectuată în cursul zilei de 15.01.2014 de către mai multe persoane neidentificate asupra președintelui Consiliului Județean, domnul Nicușor Constantinescu”.
În document se menționează că președintele CJ cere Parlamentului desființarea prin lege a Direcției Naționale Anticorupție, „un aparat odios de poliție politică aflat la îndemâna lui Traian Băsescu și care s-a plasat prin acțiunile sale deasupra justiției române și a statului de drept”.
„Vă aducem la cunoștință că Nicușor Daniel Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, a fost citat de către DNA Constanța în data de 13.01.2014 la sediul Direcției, însă din motive de sănătate nu s-a putut prezenta și a mandatat avocatul (în persoana domnului Marius Mocanu) să îl reprezinte, să aducă la cunoștință procurorului acest fapt și să stabilească de comun acord o dată ulterioară pentru audieri. Imediat, a doua zi, procurorul DNA Andrei Bodean, a întocmit o rezoluție care cuprindea cu totul alte acuzații, față de cea menționată în citația din 13.01.2014 și care făcea obiectul mandatului de aducere emis de procurorii DNA în data de 14.01.2014, emis intempestiv, deși în data de 13.01.2014, domnul Președinte Nicușor Constantinescu a fost reprezentat de domnul avocat, care a ajuns la o înțelegere cu procurorul DNA în prezența procurorului șef pentru audierea domnului Constantinescu la o dată ulterioară. Acuzațiile aduse astăzi sunt legate de programele Consiliului Județean, programe propuse de USL și validate de constănțeni în anul 2012 prin cele peste 250.000 de voturi exprimate de aceștia. Aceste programe au fost supuse plenului Consiliului Județean, votate în unanimitate de Consilierii județeni legal aleși și neatacate în contencios administrativ de care instituția prefectului. Ca urmare a succesiuni faptelor întâmplate azi, considerăm că acțiunea de azi este abuzivă, nelegală și face parte din războiul politic pe care DNA-ul condus de Traian Basescu îl duce împotriva oamenilor politici ai USL. Președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu cere Parlamentului României desființarea prin lege a Direcției Naționale Anticorupție, un aparat odios de poliție politică aflat la îndemâna lui Traian Băsescu și care s-a plasat prin acțiunile sale deasupra justiției române și a statului de drept”, se arăta în comunicatul CJ Constanța.
Nicușor Constantinescu a făcut și în trecut acuzații la adresa procurorilor DNA.
Astfel, în octombrie 2013 președintele Consiliului Județean Constanța declara că i-ar da afară pe toți procurorii DNA, pentru că aceștia fac poliție politică, și nu anchete profesionale, susținând, totodată, că sunt șantajabili.
El spunea că DNA a cheltuit miliarde de lei pentru înregistrarea cetățenilor, dar că dosarele realizate de aceștia în ceea ce privește oamenii politici nu au ca finalitate în instanță condamnarea acestora.
„Știți un caz de corupție anchetat de DNA, vorbesc de oameni politici, care s-a finalizat cu închisoarea și cu confiscarea averii ? Știți cât cheltuie DNA pe an ca să înregistreze și să ne filmeze, inclusiv ce vorbim acum noi toți ? Miliarde și miliarde de lei noi cheltuie. Câți au fost condamnați? Și funcționează din 2003, au trecut zece ani. Câți în zece ani? Tot ajungeai la o finalitate dacă era ceva. Înseamnă că procurorii ceilalți sunt niște proști, că ăia au finalizat cazuri de corupție, au condamnat, ceilalți procurori normali de la parchetele care nu sunt DNA. De aia v-am spus că ăia sunt poliție politică, eu dacă aș decide, i-aș desființa mâine, ieri”, afirma Nicușor Constantinescu.
El susținea, totodată, că procurorii DNA sunt șantajabili: „Dacă vă uitați la ei cine sunt, o să constatați, că voi, presa, ați scris, că toți au sicrie în spate, toți procurorii ăia de la DNA ca să poată fi șantajați politic au sicrie în spate. Dacă face numai abuzuri și nu are niciun rezultat pentru scopul pentru care a fost creat, dacă nu este instituție similară decât în Spania, unde sunt opt procurori regali echivalenți DNA, dar ăia opt au avut rezultate de opt mii de ori mai mari decât ăștialalți care cheltuie miliarde și miliarde, și nu fac decât să ne asculte la telefoane și să ancheteze, și să facă poliție politică la televizor”.